Război total româno-sovietic **-file de poveste-

Război total româno-sovietic **-file de poveste-
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru a începe un asemenea articol credem că este necesară o
introducere mult mai lungă și mult mai documentată decât este
normal. Asta, din două motive. Unul, pentru că este o poveste veche
pe care nu o cunoaște nimeni sau aproape nimeni și, în al doilea
rând, pentru cititorii noștri mai tineri care nu au prins sau nu-și
mai aduc aminte mare lucru din perioada regimului comunist. Nu vom
face nici apologia acelei epoci și nici nu vom încerca să blamăm
acea perioadă, fie și pentru simplul fapt că acesta este un lucru
care ține mai mult de competența istoricilor și mai puțin de cea a
ziaristului. Totuși, câteva precizări sunt necesare. Să începem cu
mentalitatea omului și a microbistului de atunci.

Gheorghiu-Dej dă
linia

Dupa ce Churchill și Stalin îsi împart Europa în zone de influență,
țara noastră devine un stat vasal al URSS, care exportă și aici
modelul sovietic, transformând România, Ungaria, Bulgaria,
Cehoslovacia și Polonia în teritorii-satelit, numai bune de muls.
Evident, nici sportul nu putea face excepție, iar înființarea
cluburilor departamentale Steaua și Dinamo nu este decât expresia
acestei politici. Aflate sub ocupație militară sovietică, aceste
țări așa-zis frățești erau obligate să se dea la o parte din fața
sportivilor sovietici. După moartea lui Stalin lucrurile s-au mai
dezghețat puțin, iar sportivii din țările ocupate au început să
miște în front. Deși nu a avut o atitudine clar antirusească,
primul care a stabilit cine este dușmanul a fost liderul comunist
Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acesta, informat fiind că la București se
organizează un turneu de fotbal la care era anunțată participarea
echipei Dinamo Moscova, i-a chemat pe jucătorii români la sediul
Partidului Muncitoresc Român și le-a transmis textual că nu are
decât o singură pretenție. „Bateți-i pe ruși și vă fac cadou la
fiecare câte un autoturism marca Volga!”

Amici doar pe hârtie

Rușii sunt priviți ca ocupanți în țările socialiste, sportivii din
acest spațiu ar fi făcut orice să-i bată nu pe imperialiștii
americani, ci pe aliații ruși. Sunt de notorietate meciurile de
hochei pe gheață dintre Cehoslovacia și URSS, cele de handbal
dintre România și Uniunea Sovietică sau cele de polo pe apă dintre
Ungaria și marele frate de la Răsărit. De altfel, poloiștii ruși au
riscat să fie înnecați, la propriu, de urmașii hunilor, aceștia din
urmă dorind să răzbune crimele sovietice din timpul Revoluției din
Ungaria. În această cursă nebună s-au înscris și copiii, pentru că
ce altceva erau gimnastele? Astfel, gimnastica artistică a
consemnat, începând cu apariția Nadiei Comăneci, o confruntare
teribilă între România și URSS, pe hârtie țări-surori. Ca să
înțelegeți mai bine, chiar și un român, spre exemplu, s-ar fi
bucurat mai mult dacă îi băteam pe unguri sau pe ruși la fotbal,
decât dacă am fi învins Germania Federală sau Anglia, să zicem!
Chiar primele se triplau în cazul meciurilor cu Ungaria sau URSS,
scrâșnete din dinți pline de ură doreau să razbune prin sport
umilințele politice sau de altă natură provocate de o istorie în
general defavorabilă României.

Totul
începe la Montreal

Nu vom mai insista pe revoluția Nadiei la JO din 1976, acesta este
un lucru arhicunoscut. Se știe mai putin că delegația sovietică a
primit vot de blam pe linie de partid, Larisei Latânina,
antrenoarea rusoaicelor transmițându-i-se să zică mulțumesc că nu
mai există Gulagul. Replica ei a fost că „Nu sunt eu de vină că
Nadia Comăneci s-a născut românca. Este un copil genial, nu avem
ce-i face”. Ei bine, i s-a recomandat să găsească un al doilea
geniu.

Prințesa
Elena o învinge pe „regina” Nadia

Sovieticii iau lucrurile la modul cel mai serios și o găsesc pe
Elena Mukhina care, deși o obișnuită a lotului, nu era văzută cu
ochi buni din cauza unui bunic care luptase de partea albilor în
timpul războiul civil care a urmat Revoluției Bolșevice. Aceasta
este îndoctrinată cu idei de genul „vei fi o eroină daca o vei bate
pe Nadia”, fata își ia rolul în serios și, la Campionatele Mondiale
de la Strasbourg o depășește pe Nadia Comăneci, starul gimnasticii
mondiale din acel moment. Mai mult, Elena, poreclită „Principessa”
de vecinii și prietenii din cartierul moscovit de unde provenea,
vine cu elemente noi care îi lasă cu gura căscată pe specialiști.
„Unde se îndreaptă acest sport? Este înfricoșător ce fac acești
copii. Deja este circ, nu mai este gimnastică”, observa Le Soir, în
timp ce Die Welt făcea o remarcă celebră chiar și azi. „Ce dacă a
bătut-o pe Nadia? Nu există decât o singură Nadia. Matrioșka rusă
nu va fi niciodată a doua Nadia. Pur și simplu, românca este unică
și nu poate fi copiată”. Leonida Brejnev, omul forte al regimului
sovietic o invită pe Elena la Kremlin și îi mulțumește că a redat
onoarea popoarelor URSS”. Steaua Elenei părea a fi la apogeu.

Dușul
rece de la Fort Worth

Românii se mobilizează și, în ciuda accidentării grave a Nadiei,
care a concurat cu palma crăpată pentru ca echipa să nu abandoneze
lupta, smulg, în premieră titlul mondial pe echipe, ceea ce
provoacă un nou scandal la Moscova. „La anul organizăm Olimpiada
chiar la noi acasă, la Moscova. Cum să ne bată românii? Oricine,
chinezii, americanii, vestgermanii, dar NU românii. Elena Mukhina
trebuie să câștige din nou. Cu orice preț! Altfel, ajungem bătaia
de joc a tuturor aliaților și a dușmanilor nostri. Președintele
Reagan a primit-o la Casa Albă pe Nadia. Credeți că e o
întâmplare?” Întreaga presă, obedientă regimului, îi cere Elenei o
nouă victorie. Deși având probleme din cauza creșterii
organismului, Elena acceptă un regim draconic, trece peste o
fractură la un picior, execută de mai multe ori un element tehnic
de o dificultate excepțională, ia lecții de balet de la celebra
Plissetskaya, care îi spune că este „Dying Swan” (Lebăda muribundă;
piesa de balet care a făcut din Maya Plissetskaya starul mondial și
de necontestat al baletului). Din păcate, n-a bănuit nicio secundă
cât de repede avea să se îndeplinească acea profeție. La propriu,
din păcate…

Prințesa
este unica vinovată

Elena dă totul, antrenorul ei (un nenorocit căruia nu merită să-i
pomenim numele) o supune la corvezi de 8 până la 9 ore pe zi și,
într-un moment de slăbiciune, biata fată aterizează greșit la
capătul unei linii acrobatice la sol, se lovește cu capul de
marginea podiumului și își fracturează coloana vertebrală.
Verdictul medicilor sovietici (de al caror profesionalism nu
trebuie sa ne îndoim nicio clipă) sună ca într-un film de groază:
Elena îsi va petrece tot restul vieții într-un scaun cu rotile!
Toate cele patru membre paralizate! Mai erau două săptămâni până la
debutul Olimpiadei de la Moscova… Visul ei va fi realizat de o
altă Elena, Davâdova. Aceasta o bate pe Nadia într-un final
controversat și îi dedică titlul olimpic fostei ei colege. Pentru a
pune capăt acestor interminabile discuții, să spunem că însăși
Nadia a admis, în urmă cu niște ani, că a greșit de puțin
aterizarea la ultimul exercitiu.

Nadia nu
a pierdut la Moscova

Așa și este… Doar sportul a pierdut la Moscova și această fetiță
care nu avea nimic de-a face cu ura între popoare. Din păcate, așa
erau privite anumite competiții pe vremea aceea. N-avea nimeni chef
de Tarkovski, Tolstoi sau de Maya Plissetskaya. Elena și-a trăit
tot restul vieții într-un scaun cu rotile, uitată aproape de toată
lumea. Singura care i-a rămas alături până la capăt a fost Nelli
Kim, care îi aducea mereu din State acadelele ei preferate. A
decedat în anul 2006, răpusă de complicațiile paraliziei,
circulația sângelui fiind grav afectată din cauza mușchilor
atrofiați. Nu au condus-o pe ultimul drum decât familia, câteva
colege din generația ei și doi ziariști ruși care au ținut să scrie
despre drama unui copil ucis de un sistem criminal. „Fiica mea a
trăit cu demnitate și nu a cerut ajutor de la nimeni. Știu doar că
mi-a spus de multe ori că îi era teamă de acel element și că îi
este frică să nu piardă concursul dacă nu-l execută. Nu a plătit
nimeni pentru ceea ce i s-a întâmplat copilului meu, dar știu cine
sunt vinovații”, a spus, cu lacrimi în ochi, mama îndurerată. Maya
Plissetskaya i-a dedicat piesa ei favorită, „The dying swan”,
spunând că „Rusia nu știe să-și aprecieze eroii”. Cam asta a fost
povestea singurei gimnaste care a învins-o vreodată pe Nadia
Comăneci. Am exclus, desigur, victoria Davâdovei, care a fost
obținută în niște condiții cam speciale. Oare a meritat?

Cântecul
de lebădă

Se spune că lebedele sunt necuvântătoare, dar că atunci când simt
că moartea este aproape, scot un sunet asemănător unui geamăt uman.
Probabil, de aici provine expresia româneasca „ultimul cântec de
lebădă”. În mod normal, ar trebui să atașăm un video cu imagini ale
Elenei Mukhina, dar am ales „Dying Swan”, bucata de dans care i-a
fost dedicată ei de Maya Plissetskaya. Cei care înțeleg baletul vor
înțelege mesajul uman conținut în acest dans inegalabil al morții.
Evident, înregistrarea este veche, Maya avea deja o vârstă,
renunțase de multă vreme la aparițiile pe scenă și era doar
profesoară de balet la Balșoi Teatrî.

articol scris de Octavian
METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×